NOUTATI

MINISTERUL SANATATII A APROBAT:

 

 - modificarea, completarea tematicilor si bibliografiilor pentru examenul de grad profesional specialist si principal pentru biologi, biochimisti si chimisti;

 

 - introducerea de noi specialitati:

      - embriologie;

      - management al Calitatii in laboratoarele medicale.

 


 

TITLUL DE MEDICAL IN UE

REZUMAT STUDIU PRIVIND TITLURILE ŞI CALIFICĂRILE SPECIALIŞTILOR DIN LABORATOARELE MEDICALE DIN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE


 

CALIFICĂRI  PROFESIONALE  ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ:

 

Directiva 36/CE/2005 a PARLAMETULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale stabileşte condiţiile de acces la aceeaşi profesie şi de exercitare a aceleiaşi profesii într-un stat membru al Uniunii Europene.

OBBCSSR este în România autoritate competentă  de reglementare a exercitării profesiilor de biolog, chimist şi biochimist în sistemul sanitar conform legii 200/2004 .

citeste aici continuarea...

 

Art.13 Condiţiile de recunoaştere, Directiva 36/CE/2005

 

Art.14 Măsuri de compensare, Directiva 36/CE/2005

 

Până în prezent biologii, biochimiştii şi chimiştii  din România au solicitat să lucreze în sistemul sanitar din Italia, Anglia şi Franţa. Ceea ce trebuie să  cunoască biologii, biochimiştii si chimiştii  care doresc să  lucreze în aceste ţări sunt  următoarele:

» Condiţii de exercitare a profesiilor de biolog, biochimist şi chimist în Italia

» Condiţii de exercitare a profesiilor de biolog, biochimist şi chimist în Anglia

» Condiţii de exercitare a profesiilor de biolog, biochimist şi chimist în Franţa



OBBCSSR

Embriologie

PROPUNERI PENTRU SPECIALITATEA EMBRIOLOGIE 2014

GRAD SPECIALIST ŞI PRINCIPAL ÎN EMBRIOLOGIE PENTRU BIOLOG

 

CAPITOL 1. Biologie celulara , biologie moleculara si genetica - concepte de baza

1.1 Celula

Organizare interna

Controlul ciclului celular

Mitoza si Meioza

Celulele reproductive :ovocite si spermatozoizi

1.2  Interactiuni intercelulare

Receptori membranari ; tipuri , functii, reglare

Mecanisme de semnalizare

1.3 Notiuni de baza de genetica celulara

 ADN, cromatina, cromozomi

 Conceptul de gena

 Mutatii

 Epigenetica

1.4  Notiuni de baza referitoare la reglarea genica

 Translatie .

 Transcriptie

 Expresia genica

 Imprinting

1.5 Genetica – notiuni de baza

 Genotip si fenotip

 Legile Mendeliene

 Anomalii monogenice

 Anomalii cromozomiale numerice si structurale

 Interpretarea pedigree-ului

1.6  Analize genetice

Cand si de ce

 Metode de baza : citogenetica : cariotipare , FISH… si metode de genetica moleculara PCR

1.7 Celule stem embrionare

 Definitie , origine, caracteristici

 

CAPITOLUL 2 Reproducere masculina

2.1  Diferentierea gonadelor masculine

 Factori reglatori ai dezvoltarii

 Celule  germinale primordiale

 Proliferare celulara , diviziune meiotica , citodiferentierea , maturare epididimala

 Organizarea spatial - temporala .

2.2 Anatomia si functiile sistemului reproducator masculin –notiuni de baza

 Inclusiv sistemele conexe

 Inclusiv functiile organelor

2.3  Spermatogeneza

 Factori reglatori

 Sistem nervos central , glanda pituitara

 FSH, LH, T, feedback

 Celule Leydig & Sertoli

 Maturare

 Biochimia si metabolismul spermatozoizilor

 Spermatozoizi morfologie si structura

 Functii

 

2.4  Evaluarea spermei- spermograma  –parte practica

 evaluare functionala

 evaluarea microscopica

 ghidurile OMS in vigoare

 evaluare cu sistem computerizat (CASA, etc)

 

CAPITOLUL 3 Reproducere feminina

3.1  Diferentierea gonadelor feminine

 Factori reglatori ai dezvoltarii

 Celule germinale  primordiale

 Proliferare celulara , citodiferentiere,tranzitii foliculare (primordiali la preantrali; preantrali la antrali , antrali la preovulatori)

 Organizarea spatial - temporala

3.2 Anatomia si functiile sistemului reproducator feminin-notiuni de baza

 Inclusiv sisteme conexe

 Inclusiv functiile organelor

3.3 Ovogeneza

 Factori reglatori

 SNC si glanda pituitara

FSH, LH, E, feedback

 Celulele Teca si celulele granulosa

Biochimia dezvoltarii si metabolismul ovocitelor

 Ovocite morfologie si structura

 Functii

3.4 Ovocite – markeri competenta ovocitara - parte practica

Maturitate nucleara

 Citoplasma

Globuli polari

Zona pellucida

Cumulus cells

Capitolul  4  Dezvoltare embrionara

4.1   Interactiunea gametilor pana la prima diviziune

 Fertilizare

 Reactie acrozomala

 Semnalizare spermatozoid-ovocit /interactia gametilor

 Decondensarea AND-ului spermatozoidului

 Activarea ovocitului /blocarea polispermiei

 Meioza II , PN(pronuclei)poliginie,polispermie , activarea genomului embrionar si formarea fusului de diviziune.

4.2  Dezvoltarea embrionara de la prima diviziune pana la implantare

 Metabolism , pozitii celulare, axele embrionare

 Cinetica, temporizare, reglare

 Apoptoza

4.3 Implantare

Hatching, pozitia si dialogul embrion-endometru, fereastra de implantare

4.4 Etapa post -implantationala

Gastrulatia

Organogeneza

Diferentierea sexuala

4.5 Rezultate post FIV

Valorile  hCG , teste de sarcina

Rata de implantare, confirmare ecografica

Capitolul 5 Diagnosticul infertilitatii,optiuni si tratament

5.1 Cuplul infertil

Motive: medicale , genetice, hormonale, fizice

Cauze si efect

Definitii: infertilitate primara , secundara , infertilitate feminina vs  masculina

5.2 Screening-ul pacientilor

Fizic si serologic

Ce teste utilizam /ce cautam?

Screening-ul donatorilor

5.3 Tipuri si variante de tratament

Chirurgical

Stimulare ovariana

Inseminare, IVF / ICSI

Donare de sperma

Donare de ovocite

5.4 Hiperstimularea ovariana

Principii de baza

OHSS

5.5 Rezultate

Factori de risc

Factori maternali

Factori paternali

Sarcini multiple

Factori cromozomiali

Malformatii

 

Capitolul  6. Proceduri de laborator - practic –  de la punctie ovariana pana la embriotransfer

6.1 Strategii in alegerea unei anumite proceduri de fertilizare in vitro

IVF sau ICSI, criterii

IVM

PESA, TESA, TESE,

 Donatorul de sperma – testari serologice ( manipulare si stocare)

6.2 Proba de sperma – metode de preparare

centrifugare, swim-up, ”swim-down”

Functionalitate

 Cand , ce si de ce folosim - diferente

6.3 IVF

Tehnici de laborator pentru IVFsi ICSI

Pick-up, manipularea ovocitelor, inseminare

6.4 ICSI

Denudare

Procedura de injectie etc.

6.5 Evaluarea embrionara, zilele 1 - 6

Evaluarea pronucleilor,

Criterii morfologice

Alte criterii cinetice , genetice,fiziologice (exemple: aminoacizi, metabolismul oxigenului)

Decizie de transfer sau criostocare

6.6 Conditii de cultura

Medii

Tehnici de cultivare

Cerinte referitoare la consumabile

Parametrii  (Temperatura, pH, osmolaritate)

Alte cerinte specifice

6.7 Echipamentul de laborator

Calibrare

Validare, monitorizare, inregistrari, mentenanta si control

6.8 Microscoape

Principii de microscopie, calibrare, mentenanta si control

6.9 Embrio transfer

identificare

Numar de embrioni transferati

Incarcarea cateterului si verificare

 

Capitolul  7 Crioconvervarea

7.1 Principii de baza in criotehnologie ( congelare-decongelare)

crioprotectanti, aditivi

slow freezing

vitrificare

avantajele si dezavantajele fiecareia dintre metode

7.2 congelarea si decongelarea spermei

Teorie si practica

7.3 congelarea si decongelarea ovocitelor

Teorie si practica

7.4 congelare si decongelare de embrioni si blastocisti

Teorie si practica

7.5 congelare si decongelare de tesut ovarian si testicular

Teorie

7.6 Echipament

consumabile

Medii, contaminare

Metode de protectie

 

Capitolul 8 Evaluarea calitatii, statistica, colectarea si manipularea datelor, etica si legislatie

 

8.1 Datele pacientilor

Metode de identificare si individualizare

confidentialitate

inregistrari

siguranta

codificare

 

8.2 Asigurarea calitatii

Proceduri de identificare

Monitorizarea performantelor si a variabilelor

SOP’s

trasabilitate

validare

8.3 evaluare statistica

Tipuri de evaluare

Metode statistice

Interpretarea rezultatelor

8.4 Legislatie

Legislatie romana si transpunere europeana in legislatia nationala a directivelor EU

Considerente etice

Cod de procedura

8.5 metode non uzuale

IVM

PGS

AHA 

 

Capitolul  9 Risc

9.1 Contaminare si metode de preventive(inclusiv verificare)

9.2 personal (igiena, reguli , masuri de protectie etc)

9.3 evenimente nedorite

9.4 masuri corective

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU SPECIALITATEA EMBRIOLOGIE

 

Essential reproduction /“Principii de baza in reproducere”

Martin H Johnson (Ed.)

Blackwell Publishing; 6th edition 2007

ISBN-10: 1405118660

ISBN-13: 978-1405118668

Molecular biology of the cell / “Biologia molecular a celulei”

Bruce Alberts, Alexander Johnson, Peter Walter, and Julian Lewis. (Eds.)

Garland, New York. 2008

ISBN-10: 0815341067

ISBN-13: 978-0815341062

An Atlas of Human Gametes and Conceptuses /“Atlas al gametilor Umani si a produsului de conceptie”

Lucinda L. Veeck (ed)

Informa Health Care, 1999

ISBN-10: 1850700168

ISBN-13: 978-1850700166

Reproduction in Mammals: Book 1. Germ cells and fertilization,

“Reproducerea Mamiferelor vol1 – celulele germinative si fertilizarea”

Austin, C. R. and Short, R. V. (Eds.)

Cambridge University Press 1982

ISBN-10: 0521246288

ISBN-13: 978-0521246286

Reproduction in Mammals: Book 2. Embryonic and fetal development, /“Reproducerea Mamiferelor vol2 Dezvoltarea embrionara si fetala”

Austin, C. R. and Short, R. V. (Eds.)

Cambridge University Press 1982

ISBN-10: 0521289629

ISBN-13: 978-0521289627

Reproduction in Mammals: Book 3. Hormonal control of reproduction

Reproducerea Mamiferelor vol3 –“Controlul hormonal al reproducerii”

Austin, C. R. and Short, R. V. (Eds.) 2nd edition

Cambridge University Press 2008

ISBN-10: 0521275946

ISBN-13: 978-0521275941

Human Physiology / “ Fiziologie Umana”

Rodney A,Rhoades,Richard G Pflanzer (Eds.) 4th Edition

Publisher: Brooks Cole 2007

ISBN-10: 0534462510

ISBN-13: 978-0534462512

Essential IVF: Basic Research and Clinical Applications/“Principii de Baza in FIV- Cercetari fundamentale si aplicatii clinice”

Jonathan Van Blerkom, Linda Gregory

Kluwer Academic , 2004

ISBN-10:  1402075510, ISBN-13: 978-1402075513

In Vitro Fertilization 3rd edition / “Fertilizarea in vitro editia a treia”

Kay Elder, Brian Dale

Cambridge University Press, 2010

ISBN-10:  0521778638, ISBN-13:9780521778633

Textbook of Assisted Reproductive Techniques: Laboratory and Clinical Perspectives 3rd edition / “Manual pentru tehnicile de reproducere asistată: Perspective de laborator si clinice”

David K. Gardner, Ariel Weissman, Colin M. Howles, Zeev Shoham

Informa Health Care, 2009

ISBN-10:  1853178705, ISBN-13:9781853178702

Infections, Infertility, and Assisted Reproduction / “Infectiile, Infertilitatea si reproducerea Asistata”

Kay Elder, Julie Ribes, Doris Baker

Cambridge University Press, 2004

ISBN-10:  0521819105, ISBN-13:9780521819107

Handbook of in Vitro Fertilization / “ Manual de Fertilizare in vitro”

Alan Trounson, David K. Gardner

Informa Health Care, ‘99

ISBN-10:  0849340020, ISBN-13:9780849340024

ESHRE revised guidelines for good practicein IVF laboratories / ESHRE-Orientari revizuite pentru bune practice in lavoratoarele FIV

Cristina Magli,Etienne Van den Abbeel, Kerti Lundin , Dominique Royere ,Josiane Van der Els, Luca Gianaroli

Oxford Journals Medicine Human Reproduction Volume 23, Issue 6 Pp. 1253 1262

Online ISSN 1460-2350 Print ISSN 0268-1161

Essential IVF: Basic Research and Clinical Applications/“Principii de Baza in FIV- Cercetari fundamentale si aplicatii clinice”

Jonathan Van Blerkom, Linda Gregory

Kluwer Academic , 2004

ISBN-10:  1402075510, ISBN-13: 978-1402075513

WHO laboratory manual for the examination and processing of human semen - 5th ed./“OMS- manualul de laborator pentru examinarea şi prelucrarea  materialului seminal uman - 5 ed

World Health Organization

WHO press, 2010

ISBN 978 92 4 154778 9

Practical Laboratory Andrology /“Indrumar de laborator in Andrologie”

David Mortimer

Oxford University Press US, 1994

ISBN-10:  0195065956, ISBN-13: 9780195065954

Sperm banking: Theory and Practice /“Banca de sperma-teorie si practica”

Pacey & Tomlinson

Cambridge University Press, 2009

ISBN 9780-521-61128-2

Vitrification in Assisted Reproduction: A User's Manual and Trouble-shooting Guide (Reproductive Medicine & Assisted Reproductive Techniques)  /Vitrificarea in Reproducerea Asistata – Ghid de utilizare si solutionare a problemelor”

Michael Tucker and Juergen Liebermann

Informa Healthcare; 1st edition 2007

ISBN-10: 0415408822

ISBN-13: 978-0415408820

 

Quality and Risk Management in the IVF Laboratory /  Managementul calitatii si al riscului in laboratorul de FIV

David Mortimer, Sharon T Mortimer

Cambridge University Press, 2004

ISBN-10:  0521843499, ISBN-13: 9780521843492

Directiva europeana

EUTCD Directive 2004 23 EC

Si transpunerea acestora in legislatia nationala

 

Directiva europeana

EUTCD Directive 2004 23 EC

 

 

Directiva europeana

EUTCD Directive 2004 23 EC